17 martie, 2024

Jurnal saptamanal 3/februarie

 A fost o duminica cu soare si ciripeala de pasari, pana pe la apus cand a inceput sa ploua - o ploaie mai abundenta decat cele din saptamana trecută. Cu exceptia zilei de ieri si cea de astazi, toata saptamana a fost cu ploaie marunta si vesela. Ieri am curatat doua straturi de flori stand pe alee pentru ca era inca umed. Si pentru ca era cald si frumos, iar eu voiam sa ma bucur de sunetele naturii, o vecina mai noua in sat, s-a gandit ca e prea liniste asa ca a pus manele pe boxe, la maxim, de nu ma puteam auzi cu sotul de la 5-6m in curte. Orice incercare de a discuta cu ea sa lase muzica mai incet s-a soldata cu replici de genul „fac ce vreau in curtea mea”, „eu vreau sa ma distrez” si altele ce nu merita amintite. După cateva ore, sonorul boxelor a fost coborat cu ajutorul celor de la politie, dar a fost jenantă toata situatia. Pe langa faptul ca e un sat foarte mic, majoritatea locuitorilor au o varsta venerabila si la ora pranzului se mai odihnesc. In loc sa ma bucur de primavara, de ciripeala pasarilor care mai confunda satul cu o padurice si isi fac de cap in zilele insorite, ascult ritmuri orientale la maxim si versuri foarte „poetice”.

In altă ordine de idei, saptamana asta a fost cu drumuri si emotii. A fost cu acte, cu drumuri, cu intalniri dar toate s-au așezat frumos si cu ușurință. Saptamana s-a incheiat cu două cursuri, sambata si duminică. Unul doar l-am ascultata in timp ce astazi am fost implicata activ. Chiar daca e un curs pe care il repet din alta perspectivă, am invatat unele lucruri noi, mi-am reamintit informatii pe care le lasasem deoparte suficient pentru a le uita dar partea frumoasa a fost ca am ascultat si cunoscut oameni minunati cu povesti impresionante. Simt ca ma imbogatesc emotional cu fiecare poveste, cu fiecare om ce intra in viata mea. 

Prima saptamana a postului mare debuteaza cu o zi foarte incarcata emotional si continua marti cu a doua intalnire din cursul despre iertare pe care abia o astept. Ziua de joi va aduce ultima intalnire din cursul despre impostor iar finalul saptamanii va fi iarasi cu femei minunate in continua dezvoltare.

In acelasi timp, pentru ca se anunta ploaie toate saptamana, as da startul curateniei de primavară si as incepe cu dulapurile de haine. Stiu ca pare prea devreme (mai sunt 7 saptamani pana la sarbatorile pascale), dar luna aprilie se anunta un pic mai calda si probabil o voi dedica gradinii si curtii.

Spre deosebise de anii anteriori, cand primavara eram odihnită si chiar plictisită de stat in casa si lucru de mana, anul acesta nu am reusit sa fac decat vreo 3 randuri la salul inceput anul trecut iar la capitolul somn sunt cu restante. De vina e si durerea de dinte care m-a „tinut ocupata” in ultima luna si care a cedat abia dupa 3 saptamani de antibiotic. Acum ca nu ma mai doare urmeaza saptamana asta sa vada stomatologul ce ii va face. 

In gospodarie, astept iedutii de pe o zi pe alta, ma conversez cu Vivi (vițica) care ar vrea sa faca si ea vițelus si nu intelege ca e cam mică de varstă dar si cu purcica care sta tolanită la soare de cate ori are ocazia. Gainile s-au pus pe facut ouă pentru că simt ca e primavara si deja am vazut una ce urcă in pod, deci se pregateste sa faca pui. 

Ca asa se anuntă primavara la noi in gospodărie...

La voi cum e?

Post binecuvantat!

09 martie, 2024

Jurnal saptamanal 2/martie

 Astazi e cald si frumos afara! Se simte ca e sarbatoare... 

Ultima saptamana a fost cu multe provocari la noi in familie: vizite la medici, un cauciuc mare la tractor taiat, dintele meu care se incapataneaza sa doara si mananca mult tratament, dar finalul de saptamana ne-a prins mai linistiti. Exista o oboseala emotionala si mentala dar asta trece cu ceva bucurie si multă liniste.

Partea buna este ca am reusit sa imi seman gradinuta cu produse de primavara: mazarea, spanacul, un pic de ceapa verde si salata, cateva cuiburi de cartofi pentru scos devreme si un rand de patrunjel cret si aromat. Vremea a fost un pic inchisa si chiar rece noaptea dar babele nu si-au facut simtită prezenta. Straturile de flori necesita atentie urgenta dar le voi lua pe rand in functie de timp si vreme.

In camp mai este doar o parcela de arat asa ca stam destul de bine. Urmeaza discuitul destul de repede, fiind aratura tarzie. Curatenia in curte a stagnat din cauza vremii dar sunt in grafic pentru ca luasem in considerare vremea capricioasa din martie. 

Pe de alta parte, maine incep programul de iertare de 21 de zile si care se va termina pe 31 martie, program de care simt ca am si eu nevoie si ma voi bucura nespus de compania doamnelor inscrise. Marti va fi o noua intalnire de povesti pe grupul de whatapp si mai avem 2 intalniri si una de celebrare in cursul cu sindromul impostorului. Vreau ca luna aprilie pe langa cele 2 intalniri de povesti, să o dedic unui proiect mai mare din care fac parte si familiei, cu tot ce inseamna pregatirile de paste si lucrarile agricole.

Ziua de 8 martie m-a luat prin surprindere cu flori, plimbare si tihna casei. Chiar daca nu am reusit sa fac tot ce imi propusesem pentru ziua de vineri a fost cu liniste si cu durere mai mică de dinte.

La voi cum a fost saptamana asta?

Cum ati sarbatorit?


03 martie, 2024

Jurnal saptamanal - 1/martie

 A fost o saptamana cu vreme frumoasa.

 In prima parte a saptamanii am petrecut cate jumatate de zi prin curte. Am mai ars din resturile vegetale din curtea animalelelor, din gradina iar sotul meu a pregatit gradinuta pentru semanat culturile de primavara - salata, spanac, ceapa verde, cativa cartofi si mazarea. Gradina de rasaduri este arata dar mai sunt catev zone pe margine unde e nevoie sa insist cu harletul. Sunt zonele unde nu a ajuns plugul din cauza gardului. In curte, curat cate o zona mică. Din pacate in a doua jumatate de saptamana pe langa ceata si vreme umeda am si fost prinsi cu tot felul de activități.

Vineri am sarbatorit 1 martie la biserica, pe langa Taina Sf Maslu am impartit si martisoare iar la final am avut o sarbatorită care a venit cu tort si cafea. A fost o sarbatoare in marea familie a parohiei. Seara am petrecut-o intr-o locatie faina din zona noastra: Motel Condor. A fost o seara cu martisoare, dans si voie buna ce s-a terminat pe la miezul noptii. Am stat cu oameni frumosi, am cunoscut oameni frumosi, am reîntalnit oameni pe care nu i-am vazut de ceva ani. M-am bucurat de un inceput de primavara cu multe chipuri zambitoare.

Deja mi-am facut aprovizionare cu seminte pentru gradina, cu arpagic si altele necesare inceputului de primavara. Usturoiul de toamna e verde si vesel in atmosfera umeda de astazi. Ma gandeam ca voi face ceva poze cu ghioceii firavi din curte, cu bobocii timizi de viorele si cu frunzulitele inchise la culoare ale lalelelor, zambilelor si narciselor ce ies timid din paman dar ploaia mi-a stricat planul...

Pe de alta parte citesc mult, vorbesc si mai mult, atat cu prietenele facute in curs anul trecut cat si cu doamne care au nevoie de cineva la care sa se raporteze in aceasta frumoasa calatorie a dezvoltarii personale. Si vad rezultate, vad chipuri mai senine, vad acceptare atunci cand apar provocari si timp petrecut mai putin in lectii si mai mult in bucurie iar asta imi umple sufletul de bucurie.

Dintele meu (un incisiv lateral) si-a facut de cap: dureri de cap, dureri sub nas, stare de nervi, iritare si mult antibiotic. Deja intru in a treia saptamana si inca sunt pe antibiotic. Durerea a cedat, e suportabilă, canalul e deschis pentru drenare si astept cu nerabdare ziua de miercuri pentru ca stomatologul să vada evolutia. Sper ca de data asta nu va mai ofta. Am cautat si in „Marele dictionar al bolilor” sa vad ce imi transmite dintele meu si am zambit. Era atat de previzibil: relatia mea cu mama care e sublima dar lipseste cu desavarsire. Chiar daca mental am acceptat atat situatia cat si deciziile ei, emotional se pare ca mai am de lucru. Probabil e una din acele situatii in care lucrezi toata viata pentru ca sunt emotii ascunse, reprimate care ies la suprafata in forme din ce in ce mai subtile. Dar e frustrant sa vezi ca poti indruma pe altii spre o liniste sufleteasca in timp ce nu poti face nimic pentru cei dragi. Doar speri ca pe masura ce tu iti accepti si vindeci propriile emotii vor putea si cei din preajma ta sa iti urmeze exemplu. Pe de altă parte daca nu le-as trai pe propria piele as mai putea sti ce sa le spun doamnelor ce vin spre mine? Probabil că da, dar s-ar simti că e doar teorie si rezultatele nu ar mai fi atat de spectaculoase cum mi se par mie...

Urmeaza o saptamana in care voi imbina treaba prin curte/gradina care va fi in functie de vreme, cu lansarea urmatorului meu curs scurt (despre iertare si iertarea de sine ce va incepe odata cu postul) cu cititul si curatenia in casa. Vreau sa dedic luna martie, in care se anunta o vreme capricioasa, curateniei de primavara in casa pentru ca pregatirile de paste sa fie mai mult despre suflet si bucate. Pastele se suprapune cu o perioada agricola mai aglomerata. 

Daca va tenteaza o calatorie spre paste mai timpurie, lasati-mi comentarii pentru a pregati o provocare de martie despre curatenia de primavara.

La fel si daca va intereseaza inscrierea in cursul „Sunt doar un om - Iertare”, lasati-mi comentarii cu un numar de telefon (nu le voi publica) si va contactez apoi pe whatapp.

O duminica frumoasa si o saptamana minunata sa aveti!

22 februarie, 2024

Jurnal saptamanal 3 - februarie

 Am deschis laptopul sa scriu de nenumarate ori si cuvintele nu au vrut sa curga. Cred ca trec iar printr-o perioada in care am nevoie de timp cu mine. O perioada in care sa integrez multe constientizări. Credeam ca nu ma afectează anumite perioade din viata mea, ca au trecut, ca le-am depasit dar zilele astea am descoperit ca doar le inchisesem intr-un sertar pe care l-am incuiat si aruncasem si cheia. Iar zilele astea, sertarul s-a dezintegrat si emotiile inchise acolo au inceput sa ceară sa fie vazute. 

Si daca tot rumeg emotii si vremea e frumoasa am iesit la treaba in curte. Gradina de legume e aproape curatata (m-a prins zapada cu ea necuratata) si gradinuta din fata e pregatitata de prelucrare si semanare.

Si cum iar am inceput postarea intr-o zi si o termin in alta voi spune ca ziua de 22 februarie e o zi importanta pentru mine si pentru ca vreau sa marchez cei 15 ani de casatorie (frumoasa zic eu) am lansat un nou proiect, pe un grup de whatapp, un proiect in care va invit sa va jucati cu emotii, cuvinte si intrebari astfel incat sa gasim raspunsuri la intrebari ce uneori sunt nepuse, dar care ne arata drumul spre o viata traita frumos si, poate impreuna, sa ajungem la o viata traita cu sens. Un sens liber de material si de acumulare materiala dar incarcat de emotie.

Cine vine?

in joaca spre un zambet senin

Pe grup veti gasi informatii despre cum se va desfasura acest program nelimitat zic eu, cu toate ca se bazeaza pe un set de cartonase cu numar limitat, dar pe masura ce trece timpul vom constata ca acelasi cartonas il putem vedea din perspective diferinte in momente diferite de timp. O alta caracteristica a acestui program sunt intalnirile de povestit, ce vor fi martea, din doua in doua saptamani, intalniri in care ne vom asculta si vom invata una din experienta alteia, impreuna si una de la alta. Participarea la acest program/grup nu implica nici o obligatie, singura regula fiind aceea a bunului simt iar asta se refera si la confidentialitatea povestilor si a povestitoarelor.

Cum vi se pare?

14 februarie, 2024

Jurnal saptamanal 2 - februarie

Deja suntem la jumatatea lunii. 

Vremea e ca de primavara, cu temperaturi cu doua cifre uneori, cu vant si ploaie alteori. Pentru mine e un timp de asezare, un timp de care am nevoie pentru a integra si a asimila atat evenimentele inceputului de an cat si informatiile primite, emotiile rascolite si reasezate intr-o noua matrice. Resimt lipsa timpului pentru scris, resimt lipsa timpului de jurnale, resimt toata agitatia si aglomerarea acestui inceput de an. Inca putin si voi sta mai mult pe afara iar asta inseamna si mai putin timp pentru activitati care ma ajutau sa imi ordonez mintea. Uneori mă intreb daca chiar am timp mai putin sau doar il distribui in activitati care nu imi aduc linistea. Sunt multe astepecte din copilarie care ies la iveala in acestă periodă, pe care simt că e necesar sa le privesc dintr-o altă perspectivă. Sunt cuvinte sau propozitii auzite sau citite intamplător si care scot la iveala intamplări din copilărie sau adolescentă de care uitasem, care au durut si le-am pitit bine intr-un sertar al minții. Alteori acea amintire persistă in minte zile intregi, si tot caut perspective noi până când gasesc acea explicație care o face sa nu mai revină. 

Mă joc cu afirmații pe care le repet in minte continuu până când simt bucurie la fiecare cuvant din acea afirmație, dar e un proces lung si uneori obositor. Uneori simt nevoia sa iau o pauză de la tot si sa imi duc mintea in vacantă doar ca emotiile răscolite imi amintesc ca e nevoie să gasesc un raft curat si ordonat unde sa se odihnească până cand va fi nevoie iar de ele. 



Saptamana trecuta am curatat zmeura, aproape toată. Nu m-a lasat ploaia sa termin dar nu mai am mult. Astept un pic de vreme buna pentru a termina. Va fi urmata de replantarea unor rugi de muri ce stau răzleți prin curte. Si tot de replantare va avea parte si zona capșunilor. Voi incerca anul acesta plantarea lor pe musuroi de pamant. Am vazut la cineva acest sistem si am cautat informatii despre el si pare destul de bun. 


La capitolul bucurii de februarie, o masinuța asemanatoare cu cea din fotografie a poposit zilele astea in fata portii noastre cu numele meu in actele ei. E un vis vechi, din facultate care a devenit posibil saptamana asta. Partea frumoasă e ca nu am avut curaj sa o pun pe panoul dorintelor pentru 2023 dar a fost prima imagine pe cel din 2024 si prima imagine scoasă de pe panou ca fiind un obiectiv atins. Si ca sa fie bucuria completa, masina gasit a avut pretul egal cu suma adunata in cutia dorintelor chiar daca in anunt era mult mai mare. Odata cu ea a venit si constientizarea ca imi e teama sa ma bucur. Nu stiu daca vine dintr-o convingere limitativa (bunica mea repeta ca „nu râzi a bine” atunci cand ma bucuram) sau daca vine dintr-un tipar aparut in adolescență cand fiecare realizare/bucurie aducea critica mamei.  Chiar daca imi place sa cred că acesta a fost modul ei de a ma proteja de criticile altora, tiparul incă persistă iar eu evit sa ma bucur de o realizare imediat ce aceasta s-a implinit. Imi iau un timp de integrare, de pauza si abia apoi apare si bucuria. Ca si cum astept sa vad daca apare critica intai si abia apoi imi dau voie sa ma bucur. Lucrez la aceasta atitudine de ceva timp dar inca nu am iesit cu totul din tipar. In schimb am pus biletelul cu bucuria masinii in borcanul de bucurii pe care il vom deschide de craciun.

Cum va manifestati bucuria atunci cand va realizati un vis?

Reusiti sa va bucurati? 

Reusiti să va impartasiti bucuria cu ceilalti?


04 februarie, 2024

Jurnal saptamanal 1/2

 A trecut si prima saptamana din februarie. 

Ce repede trece timpul....

Dacă anii din urma eram deja plictisită de casa si de iarna, astazi am simtit nevoia sa stau eu cu mine si cu casa pentru un timp. Parca m-am intors dintr-o calatorie lunga si imi era dor de casa si de mine. De fapt cam asa a fost. Cursul de coaching a fost ca o calatorie lunga si provocatoare. La el s-a adaugat si calatoria sotului meu in acel univers pe care il iubeste foarte mult. A fost nevoie de cateva luni bune pentru a ne adapta noilor noastre ritmuri si sa le armonizam. Si mai am nevoie de un pic de timp de stat si asimilat emotiile si trairile de la Gala de pe 28 de la Bucuresti. Pentru mine a fost un moment care m-a scos bine de tot din zona de confort, un eveniment care m-a provocat sa imi incalc limitele si sa vad cat pot inafara lor. Si a fost bine. Chiar mai bine decat mi-am imaginat. Iar asta implică o nouă perspectivă. Si simt ca am nevoie de timp pentru a asimila noile informatii. Acel pas inapoi pentru a avea o perspectiva mai amplă.

Zilele trecute povesteam cuiva ca atunci cand te supara cineva, de fapt doar iti arata ranile sufletului. E ca atunci cand, ranit la picior, te va durea fiecare atingere, chiar si a unui fir de iarba, in timp ce, daca piciorul e sanatos, nu te doar nici cand calci pe pietre denivelate, le simti dar nu te rănesc. Apoi a aparut o intamplare in viata mea care a durut. Asa ca, dupa ce m-am calmat, am inceput sa ma intreb ce m-a deranjat de fapt. Intâi am fost atenta la cuvinte sa vad daca vreunul m-a durut in mod special. Nu era, dar daca as fi gasit acel cuvant as fi incercat sa il gasesc in copilăria mea, cand m-a ranit prima data. Apoi am incercat sa identific emotia ce s-a activat in acel moment. Era o dezamagire, dar putea fi orice emotie. Am cautat sa vad cand am mai fost dezamagită, cand am intalnit acea emotie pentru prima data. Pentru ca la mine era vorba de o persoana din familie, am identificat emotia alaturi de aceeasi persoana in copilaria mea. Dezamagirea vine, de regula cand ai asteptari asa ca am incercat sa identific care erau asteptările, cum as fi vrut sa fie situatia/reactia/atitudinea. Odata intelese aceste etape am incercat sa schimb locurile cu acea persoana in acea situatie din copilarie, să inteleg care a fost mecanismul modului in care a actionat atunci, cum ar fi putut sa fie ranită acea persoana in copilaria ei ca sa reactioneze asa cum a facut-o, am incercat sa analizez cu compasiune comportamentul acelei persoane astfel incat sa inteleg ca intentia ei nu a fost sa ma ranească pe mine ci doar sa își protejeze sufletul rănit. Apoi am cautat beneficiul meu din acea situatie. Cum m-a ajutat pe mine acea „rana emotionala”, cum m-a facut mai buna de-a lungul anilor. Si pentru ca era vorba despre o comparatie („e neimportant ce faci tu, exista altcineva care face mai bine ca tine acel lucru”) am inteles si de ce ajung destul de des in competitii pe care nu mi le doresc. Am inteles ca mereu va exista cineva care va intra in competitie cu mine pentru ca am fost invatată sa imi recunosc valoarea doar prin comparatie. Poate ca mesajul este ca e momentul sa invat sa ma validez pur si simplu, sa cred in mine si in valoarea mea fara a avea nevoie de repere. Mai am nevoie de timp sa diger informatiile si sa analizez din mai multe perspective dar cam astea sunt etapele de analiza a evenimentelor neplăcute din viata noastra. Procesul e mai lung decat pare, raspunsurile vin in amintiri scurte, in vise, in versurile unui cantec, intr-o secvență dintr-un film sau doar intr-o senzatie/emotie simtită intr-o situatie ce nu are legatură cu nimic. Important e sa iti pui intrebari, sa vrei sa afli răspunsurile si să lasi mintea/ochii/urechile larg deschise pentru a le intelege/vedea/auzi. 

Prima data pe scena


02 februarie, 2024

Sfasit de ianuarie si inceput de februarie

 Nu m-am tinut de provocarea lunii ianurie pentru ca a fost o luna foarte plina de emotii si de activitatăți. Printre ele as putea aminti seria de live-uri de pe Fb care m-a scos bine din zona de confort. A fost o super provocare pentru mine dar sunt mandra ca am dus-o până la capat chiar daca au existat provocări, bâlbe si sincope. Apoi a fost lansarea cursului de 9 săptămâni despre impostorul din sufletul nostru, o altă provocare cu multe lecții si învățăminte. Mi-am pus singură frână pentru ca incă aveam nevoie de validari. Numărul de inscrieri în curs mi-a aratat ca de fapt era nevoie sa ma validez singură. Si ca evaluarea mea sa fie corectă am ascultat mai multe perspective. M-am mai intalnit cu impostorul din sufletul meu atunci cand mi s-a propus o colaborare intr-un alt curs. Nu am spus nimic nimanui ca sa nu dispară. Nici nu am putut sa ma bucur cu adevărat chiar daca era un vis al meu care s-a implinit mai repede si mai frumos decat as fi visat eu. Abia atunci cand am simtit eu ca totul e sigur am vorbit despre asta, iar linistea ce s-a lasat a fost mai mult decat graitoare.

Apoi a fost Gala Primeste Schimbarea, prima editie, care a venit ca o celebrare a intregului parcurs in aceasta minunata comunitate. Pe langa faptul că am urcat pe scena si am putut sa o strang in brate pe cea care este si sufletul si creierul acestei minunate intamplari din viata multora, cea care a visat si ne-a adus si pe noi in visul său, am cunoscut fetele cu care imi beau cafeaua in fiecare dimineata de cateva luni incoace. Au fost 2 zile nebune, cu bucurii, cu vorbarie, cu povesti, cu zambete si cu multe emotii.


Asa ca am intrat in februarie cu tot acest bagaj de emotii, obosita fizic dar superentuziasmata emotional. 

Februarie a venit cu o asezare pe cursul meu de impostor si cu un nou curs in care voi participa in calitate de colaborator. Un curs in care am mai fost si pe care il voi vedea acum din alta perspectiva si cu alti ochi. E ca atunci cand citesti o carte a doua oara si te poti bucura de fraze, de expresii, de descriere pentru ca stii finalul actiunii. Cam asa vad aceasta noua calatorie pe care abia astept să o incep. Pe plan personal imi doresc să citesc mai mult (am cateva carti incepute si cateva care asteapta sa fie citite), sa ma plimb luna asta (plimbari de relaxare), sa postez mai des, să scriu mai mult si să mă bucur de fiecare zi. Si daca vremea imi permite, să ma bucur de aer curat, de curtea si gradina mea dar si să ma ocup de un spatiu care asteapta sa fie amenajat/personalizat....

Voi cu ce intenții ati intrat in februarie?

Si cum simtiti ca ati incheiat ianuarie?

Dar chiar ar fi tot anul ca ianuarie ce emotie credeti că ar caracteriza 2024?

25 ianuarie, 2024

unire

 Azi sarbatorim ziua unirii. 

Acel „hai sa dam mana cu mana” iar eu ma pregatesc de o intalnire la final de saptamana in care ma voi vedea fizic cu doamne dragi din online. Normal ca am emotii mai ales ca e in cadru unui eveniment cu scena si vorbitori. Si eu sunt una din vorbitoare. Aveam de gand sa scriu ca vorbesc doar cateva minute dar am identificat impostorul care ma face sa imi minimizez realizarea. Pentru ca da, e o realizarea. Nici nu are importanta cati oameni sunt in sala ci doar faptul ca voi vorbi in fata lor. Si va fi transmis live pe FB. Asa ca totul e nou, totul e provocator si cu emotii. Pe de o parte abia astept, pe de altă parte as mai amana. Imi place anticiparea si imi e un pic teama de necunoscut. Până atunci sunt ocupata cu pregatirile de călătorie!

17 ianuarie, 2024

feedback, validare sau critica

Sunte termeni pe care ii intalnesc frecvent in ultima vreme. 

Si toti trei se invart prin aceeasi zona semantica. Poate si pentru ca activitatea pe care o fac acum depinde de raspunsul primit de la ceilalti.

Ca sa poti evolua ca om sau doar ca profesionist in aria ta de activitate ai nevoie sa te oglindesti in ceilalti, ai nevoie sa vezi daca ceea ce faci are ecoul pe care il astepti. Cel putin asa simt eu. Am nevoie sa stiu cum se simte celalat cand vorbeste cu mine. Am nevoie de cineva care sa ma ajute sa inteleg daca mesajul pe care vreau sa il transmit ajunge la celalat asa cum am vrut eu sau e nevoie sa schimb ceva la modul in care transmit. Si ma ajuta cand cel cu care vorbesc imi spune daca un gest, o vorba sau tonul vocii nu ajuta la transmiterea mesajului sau a emotiei dorite. Iar asta am descoperit in ultima perioada fiind intr-un grup de femei faine care se ajuta reciproc, pentru ca fiecare sa devina o varianta mai buna a sa. Iar faptul că facem toate aceeasi activitate ma ajuta, pentru ca e o parere avizata, in cunostintă de cauză. 

Fie ca o numesc validare atunci cand mi se confirma ca ceea ce fac, fac bine, fie o numesc critica atunci cand o colega imi spune cum as putea face altfel, le consider pe amandoua spre cresterea mea. Sunt aspecte pe care fie nu le pot vedea la mine, fie nu m-am gandit la ele sau pur si simplu sunt o alta perspectiva care ma ajuta sa vad lucuruile in ansamblu si nu doar punctual. Nu consider parerea celuilalt neaparat o critica, ci doar un raspuns care ma ajuta fie sa cresc, fie sa imi intaresc increderea in mine si in ceea ce fac. O critica poate fi constructiva sau acida. Iar diferenta e data de ton si de pozitionarea persoanei care face critica. Daca comentariul este facut de la egal la egal si cu un ton bland este o critica constructiva. Chiar si facuta in gluma. Dar daca critica e facuta cu ironie si din alta perspectiva decat colegiala atunci ma deranjeaza si atrag atentia. E posibil ca uneori tonul meu sa fie raspuns la tonul celui care face comentariu dar nu o fac cu intentia de a rani ci doar de a atenționa. Ce e drept prefer o critica directa si sincera decat o linguseala frumoasa. Singurul aspect la care reactionez prost e ironia. Poate si pentru ca mult timp rana mea dominanta a fost cea de umilinta reactionez destul de rapid la ironie si la luatul de sus. Chiar daca teoretic stiu ca ironia e folosita de cei care au o stima de sine destul de scazuta pentru a masca asta, ma irita aerul de superioritate. Stiu cat de mult rău poate face aceasta atitudine fiecarui participant la discutie. Pentru ca ironia si aerul de superioritate e ca un bumerang care raneste si la dus si la intors. Nu poti sustine ca „nu te intereseaza” ca ai ranit pe cineva pentru că „ai facut ce ai simtit” si nu te-ai gandit la consecinte mai ales cand ranesti persoana care te-a sustinut si ajutat cand ti-a fost greu. Nu poti sa rupi orice legatura cand ti se atrage atentia, ca mai apoi sa te plangi ca au ceilalti (sau cineva) ceva cu tine. Pai fie te consideri suficient de bun incat sa nu te intereseze parerea celorlati si pleci din acel loc ca nu te reprezinta, fara sa te plangi. Fie recunosti ca ai deschis gura fara sa te gandesti, iti asumi ca nu esti intotdeauna atent la ce spui sau ca uneori ai nevoie sa dovedesti ceva, dar ramai in acel loc unde ti s-a atras atentia, ca sa poti deveni o varianta mai buna a ta. De cele mai multe ori atunci cand recunosti ca e ceva ce doare, cand vorbesti despre acel ceva ce doare, mai ales intr-un asemenea grup, poti sa iti vindeci acea rana, poti sa vezi in care arie a vietii tale repeti acel comportament, poti analiza cu ceilalti (avand mai multe perspective) cum poti face sa aduci in viata ta bucuria si chiar poti ajunge sa te bucuri de tot. Si toate astea doar oferind si tu, la randul tău, o alta perspectiva cuiva din grup la nevoie. Ironizand cand cineva din grup iti spune ca se simte blocat nu poti avea pretentia sa fii „mangaiat pe cap” atunci cand tu afirmi ca nu te intereseaza ce simte altcineva din acelasi grup cand tu iti urmezi interesul, calcand in picioare emotiile celorlalti. In procesul de vindecare emotionala se mai ating rani, se mai descopera puncte dureroase, se mai identifica atitudini sau comportamente care ranesc (direct sau indirect pe tine insuti) dar daca nu iti asumi acest proces si dai in continuare vina pe ceilalti (coleg/ă, sot/sotie, prieten/ă, soacra, etc) nu poti nici vindeca, nici creste si in consecință nu ai cum sa te bucuri de viață. E nevoie de un pic de dorintă si un pic de determinare ca sa treci prin proces si o oarecare maturitate emotionala. Si asta pentru ca nu e un proces usor acela de vindecare emotionala, dar cred cu tărie ca rezultatul merita fiecare incertitudine, furie sau lacrima pentru ca doar asa poti vindeca. Iar daca vrei sa treci mai usor prin acest proces e nevoie sa ai oameni alaturi, oameni care au trecut pe acolo, oameni care sa iti amintească scopul atunci cand vrei sa renunti, oameni in a caror privire sa poti citi confirmarea ca fiecare furtuna emotionala vine ca sa curete calea catre bucuria emotiei. Fiecare alege pe ce drum sa mearga, avem liberul arbitru pentru a decide ce vrem. Partea frumoasa in aceasta poveste este ca atunci cand am decis ce vrem sa facem se deschid si usi pentru a ne ajuta sa ajungem acolo unde vrem. E nevoie doar sa mai facem un pas....

10 ianuarie, 2024

Bucurii de ianuarie - 1

 Au trecut deja trei zile din această săptămână iar eu am fost prinsă în diverse proiecte asa ca voi pune astazi bucuriile din prima saptamana de ianuarie, chiar si fără poze. Provocarea o gasiti la Irina

Coltisorul meu confortabil

A fost si anul acesta in preajma semineului, pentru că îmi place sunetul focului, doar ca coltul e un pic schimbat fata de anul trecut si nu am stat cu andrele sau croset ci cu laptop si carti in jurul meu.

Un proiect creativ

In această săptămână proiectul creativ a fost programul pe care il voi prezenta duminică seara pe FB precum si programul de 8 zile pe care il sustin zilnic tot pe FB. Încă invat cum se fac diverse lucruri chiar dacă totul e nou pentru mine asa voi incerca sa incarc acele filmulete si aici.

Tratația săptămânii 

A fost zilnică si a fost cana cu capucino făcut din capsulele (lapte si cafea) descoperite la Lidl. 

Plante si flori

Am primit o crăciuniță de la o vecină si de la sotul meu o zambilă parfumată care deja s-a trecut.

Lumini si luminițe

Am inlocuit instalatia de la grindă cu globuri de craciun cu una simplă cu lumini albastre si ghirlanda de brad cu 2 ghirlande simple de iederă.

Grija de sine

Am inceput un program de exercitii dimineata si mi-am facut cateva programari pentru ingrijire (par, unghii, etc)

Jurnal

Am reusit doar sa imi inghid/deschid anul si sa scriu o singură pagină. Cumva simt nevoia sa scriu dar cand ajung cu pixul in fata foii cuvintele nu vor sa coboare din mintea mea pe foia de hartie. Nici pe taste nu prea vor sa coboare liber iar asta se vede in postarile mele.


06 ianuarie, 2024

2024 - intentii si directii

Deja e a 6-a zi a anului iar eu nu am reusit sa postez mai nimic. 


Una din intentiile pentru 2024 era sa scriu mai mult. Imi doresc o rutina de blog, o disciplina pentru provocarile legate de scris si nu numai. Anul 2023, mai ales finalul sau, a fost ca o vijelie din care nu am putut iesi nici macar pentru o pauza. Incepand cu luna iulie cand am inceput cursul de coaching, totul s-a aglomerat. A urmat august cu revenirea sotului meu pe calea lui si cu multe activitati adaugate in program, dupa care totul s-a invalmasit: sesiuni, programe, cursuri, biserica, casa, curte, animale. Am mai simplificat treaba in curte astfel incat sa facem fata tuturor provocarilor dar inca nu am acea rutina in care să functionez optim. Ianurie, ma gandeam ca va fi luna de odihna, pentru a-mi incarca bateriile, pentru un 2024 bogat in evenimente, emotii si trăiri. Doar ca se pare ca e o odihna activă pentru ca, fata de anii precedenti, e mult mai aglomerat iar oportunitățile care apar si care aduc bucurie dupa bucurie imi umplu agenda. 

Revenind la intentii imi doresc un an de asezare si de crestere. Cum am spus, functionez pe un soi de rutina iar asezarea despre care vorbeam in cuvantul anului e integrarea activitatilor noi in acea rutina a mea care imi asigura functionarea optima. Pe langa deprinderi noi pe care am inceput sa le integrez in rutina mea zilnica e nevoie sa imi „calibrez” programul astfel incat sa nu mai functionez in hopuri si sa nu mai exista activitati lasate de izbeliste pentru ca exista termene limite in alta directie. Un soi de predictibilitate asa cum am in zona bugetului care sa ma ajute sa imi canalizez resursele pe activitatile importante intr-o perioada de timp, fara a le neglija total pe celelelate.

Intentiile pe 2024 sunt cam asa:

- sa creez/ofer minim 4 programe gratuite in zona de dezvoltare personala

- sa creez/ofer minim 4 programe cu plata 

- sa incep facultatea de psihologie

- sa lucrez in cateva programe alaturi de colegele mele

- sa sprijin cat mai multe persoane sa isi descopere frumusetea interioara.

- sa public 2 carti.

- sa continui amenajarea curtii casei 

- sa termin de amenajat si sa deschid magazinul

- sa imi cumpar masina 

- sa scriu mult

- sa ma bucur mult

- sa cunosc oameni 

- sa leg prietenii

- sa invat

- sa ma redescopăr

Partea frumoasa in dezvoltarea personala este ca observandu-i pe ceilalti, te observi pe tine, lucrand cu oameni mai (re)descoperi cate ceva despre tine iar fiecare zi este o nouă prima zi din restul vietii tale.